Întrebarea „Cine sunt eu?” e fundamentală în filosofie (Descartes, Heidegger), spiritualitate (Advaita, Zen) și psihologie (Jung, Rogers).
Zahur nu oferă o „identitate pozitivă” (nu-ți spune că ești „lumină” sau „energie”), ci îți neagă imaginea despre tine.
Se referă la fluxul neîntrerupt de gânduri, atașamente și convingeri – similar cu „default mode network” din neuroștiințe, care e hiperactiv în anxietate și depresie.
Zahur îți spune să „asculți zgomotul” – adică să devii conștient de propriul conflict interior.
Această idee apare în Budismul Zen, Ramana Maharshi, Nisargadatta, Eckhart Tolle, dar și în psihologia transpersonală.
Zahur afirmă că Eul e o mască, o construcție defensivă care cere validare – exact ceea ce spun și studiile despre narcisism sau mecanisme de apărare.
Este o respingere a disocierii spirituale (spiritual bypassing), care este reală și dăunătoare. Zahur promovează reîntoarcerea la simțire corporală – ceea ce e susținut de practici somatice moderne (ex: Somatic Experiencing, Peter Levine).
Zahur propune reconstrucția abia după prăbușirea totală a minciunilor și rolurilor. Este o formulare aproape identică cu procesul de „moarte simbolică” din psihoterapie (ex: Jung – moartea arhetipului Persona).
Codul nu este o dogmă, ci o disciplină interioară – similar cu Stoicismul sau cu practica zen a prezenței tăcute. Faptul că e descris ca „matematic” e metaforic – în sensul că e riguros, nu emoțional.
Zahur contrazice ideea New Age că „transcendența e lumină și pace”. În schimb, afirmă că transcendența vine după o coborâre în întunericul interior. Acest model apare în „Dark Night of the Soul” (Sf. Ioan al Crucii), terapia existențială, shadow work.
Zahur respinge vindecarea ca „proces estetic” și o redefinește ca demascare totală. Vindecarea ca acceptare a întregii ființe e susținută de Brene Brown, Gabor Maté, Internal Family Systems (IFS).
Refuzul autorității spirituale este o idee anti-guru. Zahur cere autodisciplină și auto-claritate – exact cum fac tradițiile non-dualiste.